Entertainment

S-au oprit filmările la Black Panther: Wakanda Forever. Vor fi reluate abia în 2022


Black Panther 2 și-a oprit producția. Actrița Letitia Wright, care joacă rolul lui Shuri, sora genială a lui T’Challa și o voce puternică pe platou împotriva vaccinării anti-COVID, a suferit un accident, unul suficient de grav pentru a face ca totul să stagneze de-a lungul restului anului 2021.

În  luna august, în timpul filmărilor din Boston, Wright s-a accidentat în timpul unei secvențe ce implica o cascadorie. La momentul respectiv, studiourile Marvel susțineau că accidentul nu va afecta producția, însă lucrurile stau altfel. De atunci, Wright a mers să se trateze la Londra, în timp ce producția a continuat atât cât a fost posibil în timpul lipsei ei. Cu această pauză, planurile sunt de a rearanja filmările și de a reveni în cursul anului 2022.

Un reprezentant al actriței susține că aceasta „se tratează la Londra din septembrie încoace pentru accidentul suferit pe platourile Black Panther 2 și că aceasta așteaptă să revină pe platou la începutul anului 2022… Letitia s-ar bucura să vă rugați pentru ea.”

De la moartea lui Chadwick Boseman anul trecut, este foarte probabil că Shuri, preferata fanilor, va fi în centrul filmului pe măsură ce acesta va avansa și că, în cele din urmă, ea va fi ea cea care îmbracă mantia Panterei Negre, așa cum a făcut-o și în benzile desenate.

După ultimele știri, Marvel a insistat ca data de premieră a filmului să nu aibă de suferit. În regia lui Ryan Coogler, sequel-ul ne va face cunoștință cu Riri Williams (zis și Ironheart) jucat de Dominique Thorn, dar va genera și o continuare pentru personajul lui Danai Guira, Okoye.

Black Panther: Wakanda Forever va avea premiera în săli pe 11 noiembrie 2022.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.