Entertainment

Radu Pietreanu, omul care a reinventat umorul românesc după Revoluție: „Am ținut un spectacol cu George Tănase pentru 10 inși”. Povestea incredbilă de viață a comediantului | VIDEO EXCLUSIV



In articol:


Proaspăt căsătorit și bucuros să fie din nou pe scenă, Radu Pietreanu se simte recunoscător că a ales calea showbiz-ului și că a preferat să facă lumea să râdă, în loc să muncească doar pentru bani. 

Radu Pietreanu: „Părinții mei au vrut să fiu inginer.”

Pietreanu a făcut istorie în sălile de spectacol și pe micile ecrane cu grupul „Vacanța Mare”, cu care el și colegii săi de trupă au câștigat o bază loială de fani care urmărește și acum cele mai bune scenete cu personaje precum Costel, Leana sau plutonierul Garcea. Puțină lume știe, însă, că părinții lui și-au dorit pentru el o carieră departe de scenă.

„Părinții mei au vrut să fiu inginer, pentru că eu eram în fiecare an, în timpul liceului, olimpic pe țară, și la matematică, și la română, doar că olimpiadele se țineau în aceeași perioadă, în orașe diferite. În primul an am fost la matematică. Nu prea mi-a plăcut, că nu știau să se distreze. După care am fost la română în fiecare an și dorința mea a fost să fiu profesor de română, poet, scriitor, orice, dar să nu am de a face cu matematica.

Nu, nimic! Te duci să dai la facultate, la inginerie, la Craiova! M-am uitat la subiectele alea și m-a umflat râsul! Le făceam în 5 minute! Atât de al dracului eram că m-am dus și am picat! Ai mei s-au ofticat, că văr-miu a luat și eu nu, deși am luat 10 la Bac, la matematică. Mi s-a făcut milă de ei și am dat la o facultate de tehnică la Institutul de Mine Petroșani, în toamnă”

, a mărturisit Radu Pietreanu în exclusivitate penru WOWbiz.ro.

Citeste si: Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider? Trucul la care apelează gospodinele din întreaga lume- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Citeste si: Radu Pietreanu s-a căsătorit în secret! Primele imagini cu soția lui, Mihaela: „Au trecut șapte ani de relație. Nu trebuie să spunem când ne-am căsătorit”

Radu Pietreanu: „Dacă unul e în sală, ăla a dat bani pe bilet. Respectă-l!”

Când privește înapoi, în perioada copilăriei, Radu Pietreanu nu și-ar fi putut imagina niciodată un alt viitor decât cel dedicat showbiz-ului. Prima ocazie cu care a urcat pe scenă îi va rămâne mereu întipărită în minte pentru că este și unul dintre cele mai hazlii momente ale sale în fața publicului.

„Mi-am folosit viața atât de frumos! Dacă eram patron de întreprindere, îmi bucuram doar buzunarul meu, în afară de afacerea pe care o aveam. Afacerea mea a bucurat și alți oameni, pe lângă mine. Un lucru bine făcut atrage și bani! Banii vin de la sine, dacă faci lucrurile așa cum trebuie.(…) Totul a început din copilărie pentru mine. De ce să ai în jurul tău oameni triști, când poți să ai oameni veseli? Primul moment pentru mine a fost la 3 ani, când voiam să fiu pe scenă, să spun poezii, să vadă lumea în spectacol. Spuneam și la grădiniță, și în școala generală. La 3 ani, tata mi-a scris o poezie și, când m-am văzut pe scenă, am început să țopăi și mi-am luat o palmă de după cortină. „Micul parașutist, de tata”…am zis-o până la sfârșit”, a spus Radu Pietreanu.

Deși acesta este obișnuit cu sălile pline și uralele fanilor din perioada turneelor cu Vacanța Mare, un spectacol pe care l-a jucat alături de finul său și unul dintre prezentatorii matinalului Kanal D, George Tănase, rămâne de referință când vine vorba despre dedicarea lui Radu Pietreanu pentru comedie.

„N-a fost vina noastră. A fost vina organizatorilor, care n-au știut să facă publicitate pe vremea aia, acum vreo 4 ani. Ne-am dus și ne-am ținut spectacolul cap-coadă la fel de bine, pentru că acei 10 oameni n-aveau nicio vină. Alții știi ce fac? A, doar 10? Suspendăm! Dacă unul e în sală, ăla a dat bani pe bilet. Respectă-l! Ăla povestește <<Băi, voi știți că a jucat pentru 10 inși?>>(…) Oamenii ne-au spus după că nu se așteptau să jucăm, că se așteptau să suspendăm ca toți. Toți nu suntem noi. Noi ne respectăm munca și vă respectăm pe voi! Voi sunteți sponsorii noștri. Chiar dacă nu venea nimeni, eu jucam ca la repetiție, pentru mine, pentru sufletul meu”, a adăugat Radu Pietreanu. 



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close