Sports

Nicolae Carnat și-a cerut iubita în căsătorie chiar în noaptea de Revelion! Fotbalistul Rapidului e în al nouălea cer: „Cel mai frumos «Da» din viața mea!”



Fotbalistul Rapidului, Nicolae Carnat, a ales să o ceară de soție pe frumoasa lui iubită chiar în noaptea de Revelion.

Jucătorul giuleștenilor a fost plin de emoții în noaptea dintre ani, când, în afara trecerii în 2022, el a trecut și într-o nouă etapă a vieții. Fotbalistul de 23 de ani a ales să o ceară în căsătorie pe Carla, care nu a ezitat și a acceptat să își unească destinele cu Nicolae Carnat.

Jucătorul venit în Giulești sub formă de împrumut de la CFR Cluj a recunoscut că răspunsul iubitei sale a reprezentat cel mai frumos „Da!” pe care l-a auzit vreodată.

Nicolae Carnat a cerut-o în căsătorie pe Carla

Nicolae Carnat a ales să își unească destinele pentru totdeauna cu iubita lui Carla și pus întrebarea chiar în noaptea dintre ani. Tânăra de 26 de ani i-a oferit răspunsul dorit, astfel că acum cei doi vor începe pregătirile de nuntă.

Carla este cel mai mare fan al lui Nicolae Carnat, postând pe rețelele de socializare numeroase fotografii cu fotbalistul din ofensiva Rapidului.

În prima parte a sezonului 2021-2022, fotbalistul a evoluat în 12 partide pentru clubul din Giulești, reușind să înscrie în poarta lui Dinamo. Atunci, el a adus un punct nesperat trupei antrenate de Mihai Iosif după ce a finalizat impecabil, din afara suprafeței de pedeapsă, în prelungirile jocului din Șos. Ștefan cel Mare, încheiat la egalitate, 1-1. Acesta a fost primul său gol după mai bine de un an, precedenta sa reușită fiind semnată în vara lui 2020.

Din păcate, Nicolae Carnat a suferit o entorsă puternică, astfel că nu a mai putut juca pentru Rapid în ultimele opt meciuri disputate de giuleșteni în 2021.

Fotbalistul și-a început junioratul la Unirea Alba Iulia, de unde a fost adus de Gheorghe Hagi la academia sa, unde a stat între 2010 și 2014, înainte de a petrece patru ani la Wolverhampton. La nivel de seniori, Nicolae Carnat a evoluat pentru Esbjerg, Dunărea Călărași, Sepsi, CFR Cluj și Rapid.

(Sursă foto: Instagram @ursucarla)




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.