Sports

Mirko Ivanovski îl acuză în termeni duri pe Dusan Uhrin



Mirko Ivanovski (32 de ani) îl vede pe Dusan Uhrin (54 de ani) în fruntea listei de vinovați pentru retrogradarea lui Dinamo.

Dinamo a luat drumul ligii secunde, iar acum în Șos. Ștefan cel Mare se caută vinovați. Atacantul Mirko Ivanovski va părăsi, aproape sigur, echipa, astfel că nu s-a ferit să vorbească despre experiența trăită sub comanda lui Dusan Uhrin, cel care l-a înlocuit pe Flavius Stoican.

Atacantul macedonean spune că tehnicianul ceh nu a făcut ceea ce ar fi trebuit la antrenamente și îl acuză că și-a creionat o listă cu 7-8 jucători preferați la care nu a dorit să renunțe indiferent de evoluțiile acestora.

Mirko Ivanovski îl acuză în termeni duri pe Dusan Uhrin

Dusan Uhrin a fost luat pe sus de Mirko Ivanovski la numai câteva zile după ce Dinamo a retrogradat în Liga 2.

Atacantul îl critică pe antrenorul din Cehia pentru că nu lucra ce trebuie la antrenamente, iar după meciuri punea rezultatele în cârca jucătorilor.

„Frate, lotul era de play-off! Eu cred că toți jucătorii au tras pentru Dinamo. Și adversarii ne ziceau: «Cum naiba sunteți așa de slabi?!». Eu știu echipa de la antrenamente, din interior, nu era una de retrogradare.

Trebuia să rămână Stoican, Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic!

Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.

Păi, noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB.

Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: «Nu știu eu, întrebați jucătorii!». Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea întruna: «Jucătorii, jucătorii». A spus: «Suporterii au avut o ședință cu jucătorii». Păi, tu unde erai?

Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată”, a declarat Mirko Ivanovski, potrivit GSP.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close