Sports

Mihai Rotaru le dă lovitura de grație dușmanilor Gigi Becali și Neluțu Varga! Universitatea Craiova îl transferă pe „creierul” din spatele celor mai bune achiziții ale celor doi miliardari rivali



Mihai Rotaru are planuri mari la Universitatea Craiova și le-a dat o lovitură de grație rivalilor Gigi Becali și Neluțu Varga.

Pe lângă Marian Copilu, oltenii se vor baza și pe Bogdan Costicea: poate mai puțin cunoscut, acesta este unul dintre cei mai buni oameni pe partea de scouting, în România.

„Care e problema? La mine, oamenii nu sunt sclavi. Pleacă unde le e mai bine. Dacă îi e mai bine la CFR, să se ducă. Mă bucur pentru el. A zis că vrea să plece la CFR și i-am zis: Du-te, tată, la CFR. Să îți dea Domnul bani mulți și bucurie. Nu mă supăr. El a crescut sub ochii mei. I-am zis să plece dacă îi e mai bine acolo”, spunea Gigi Becali, despre Bogdan Costicea.

Cine este Bogdan Costicea, noul șef de scouting al Universității Craiova

Mihai Rotaru vrea să transforme Universitatea Craiova într-o afacere de succes, iar omul cu banii din Bănie are de gând să se bazeze și pe tineri extrem de talentați.

Din informațiile ProSport, alături de Marian Copilu va veni la Universitatea Craiova şi Bogdan Costicea, fost şef de scouting la FCSB şi la CFR Cluj. Acesta a fost demis de la gruparea din Gruia o dată cu Marian Copilu, iar acum este gata de o nouă provocare, în Bănie.

Apropiații lui Costicea susțin că acesta face în jur de 120.000 de kilometri anual, pentru a vedea cei mai buni jucători din țară.

Pe vremea când era la FCSB, Bogdan Costicea a fost cel care s-a ocupat ca Andrei Vlad şi Octavian Popescu să fie „furaţi” de la Universitatea Craiova. Acum, cei doi au „explodat”, iar Gigi Becali speră să ia o avere pe Popescu.

Bogdan Costicea va fi noul şef de scouting al clubului din Bănie, așa că este de așteptat să vedem mulți tineri valoroși în prima echipă a Universității Craiova, în următorii ani.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.