Entertainment

“Karma! Aşa erai şi tu filmată ieşind din casa Andreei Marin”



Printr-o postare făcută pe rețelele de socializare, Lavinia Pârva a negat faptul că Ștefan Bănică ar fi adus-o doar pe Irina Fodor la el acasă. Soția cântărețului a declarat că au venit mai mulți colegi care fac parte din producția ”Dancing on ice: Vis în doi”. Unul dintre internauți au atacat-o dur, după publicarea mesajului de pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că vinerea trecută, paparazzi CANCAN.RO i-au surprins pe cei doi prezentatori ai emisiunii ”Dancing on ice: Vis în doi”, Ștefan Bănică Jr. și Irina Fodor, împreună, în fața casei cântărețului.

Irina Fodor a ajuns prima în fața casei lui Ștefan Bănică. A parcat și a așteptat. Două minute mai târziu, și-a făcut apariția Ștefan Bănică Jr. A parcat și el, apoi s-a îndreptat către locuința lui. L-a urmat Irina, pe care a ”preluat-o” din drum. Cei doi au intrat în casa artistului prin garaj.

CITEȘTE ȘI: LAVINIA PÂRVA ŞI ŞTEFAN BĂNICĂ JR AU FĂCUT ANUNŢUL, DUPĂ CE AM PRINS-O IRINA FODOR LA EI ACASĂ: „RELAŢIA NOASTRĂ…”

Așa că locuința celui supranumit „Regele rockului din România” a devenit locul unde cei doi aveau să facă repetițiile. Iar cu o zi înaintea derulării emisiunii de sâmbătă, 26 martie, Ștefan Bănică și Irina Fodor au făcut ultimul retuș, pentru ca totul să iasă brici.

Au petrecut, astfel, câteva ore bune, în care și-au dat toată silința, iar rezultatul avea să se vadă a doua zi, când ambii, sclipitori, au prezentat fără cusur emisiunea de pe Antena 1.

După ce imaginile cu Irina și Ștefan s-au viralizat, Lavinia Pârva a negat faptul că întâlnirea celor doi colegi de platou a avut loc, fără ca ea să fie prezentă acasă.

Ce spune Lavinia Pârva despre vizita Irinei Fodor, făcută acasă la Ștefan Bănică Jr.

Astfel, soția lui Ștefan Bănică a scris pe pagina personală de Facebook că, în acea zi, ea se afla la locuința în care trăiește cu Ștefan Bănică Jr., dar și faptul că au venit și alți colegi de-ai soțului ei.

”Simt nevoia să vă împărtășesc cele întâmplate. În ziua în care la noi acasă au sosit colegii lui Ștefan de la Show-ul de dans „Dancing on ice: Vis în Doi”, printre care și Irina Fodor, eu împreuna cu Ștefan i-am întâmpinat cu mult drag. “Paparazzi“ au filmat toată scena pentru că erau la 10 metri de garajul nostru, însă pentru ei eu am fost invizibilă”, a scris Lavinia pe Facebook.

Lavinia Pârva, atacată dur de către un fan

La scurt timp după publicarea mesajului ei pe rețeaua de socializare, unul dintre internauți au atacat-o dur. Unul dintre cei care o urmăresc pe Facebook i-a scris că și ea era văzută cum ieșea din casa Andreei Marin, în urmă cu ceva timp și că roata se întoarce.

”Karma, draga Lavinia!!!! Cu ceva timp în urma îmi amintesc că tot așa erai filmată și tu ieșind din casa Andreei Marin!!! 🤣🤣🤣Doar că tu atunci chiar aveai ceva cu domnul Bănica 🤣🤣🤣Cât ar fi ea roată de pătrată, tot se întoarce…”, i-a scris un bărbat, soției lui Ștefan Bănică Jr.

VEZI ȘI: CUM A REACŢIONAT ŞTEFAN BĂNICĂ JR, DUPĂ CE AM PRINS-O PE IRINA FODOR ACASĂ LA EL. PRIMUL MESAJ AL ARTISTULUI

 

 



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.