Entertainment

Horoscop zilnic 14 martie 2022. Vărsătorii sunt conflictuali



Horoscopul zilei de 14 martie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Vărsător sunt agitați și conflictuali.

Luna tranzitează astăzi semnul Leu și va forma opoziție cu conjuncția Venus-Marte din zodia Vărsător, aspect deosebit de tensionat. Vom fi mai conflictuali în relațiile cu cei din jur, mai ușor de dezamăgit și vom avea tendința de a dramatiza și a duce lucrurile la extrem.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii s-ar putea să aibă parte de trăiri afective destul de intense. Posibil să dezvolte o atracție secretă sau gândul să le fugă la un fost partener. Sunt mai irascibili în relațiile cu cei dragi, mai ales cu persoana iubită și cu copiii. Neînțelegerile pot apărea ca urmare a faptului că nu le acordă suficient timp și atenție.

Horoscop Taur

Taurii nu reușesc să găsească echilibrul între familie și carieră și de aici pot izbucni conflictele. Responsabilitățile profesionale sunt acaparante, treburile casnice pe măsură, iar partenerul deloc înțelegător.

Horoscop Gemeni

Gemenii au parte de discuții tensionate cu cei din jur și cel mai probabil nu vor ajunge la un acord într-o negociere. Nativii își susțin punctul de vedere, se luptă pentru adevăr și pentru a-și demonstra teoriile.

Horoscop Rac

Racii sunt sfătuiți să fie atenți la cheltuieli pentru că au tendința de a da bani pe lucruri extravagante. Posibil să apară plăți care să-i agite sau să fie nevoiți să cheltuie pentru alții. Sunt de evitat investițiile și împrumuturile.

Horoscop Leu

Pentru Lei este o zi extrem de conflictuală. Vor intra în dispute cu partenerul de viață, cu cei cu care lucrează și nu vor fi deloc deschiși la negocieri. Starea de agitație îi poate face să piardă foarte multă energie.

Horoscop Fecioară

Fecioarele nu se simt deloc bine. Dincolo de faptul că sunt neliniștite și stresate, s-ar putea ca și la locul de muncă să apară sarcini obositoare. Au mai multă nevoie de odihnă și relaxare și azi ar trebui să evite să stea peste program.

Horoscop Balanță

Balanțele se pot contrazice cu prietenii și s-ar putea ca niște planuri făcute cu aceștia să nu iasă așa cum și-au dorit ele. În unele cazuri, se preocupă pentru un proiect și nu vor avea timp liber pentru distracții. S-ar putea ca unii nativi să se simtă atrași de o persoană din anturaj.

Horoscop Scorpion

Scorpionilor le va fi greu să se împartă între casă și profesie. Au parte de provocări care-i stimulează să iasă în față și vor trebui să facă un efort să-i împace pe cei dragi care, cel mai probabil, nu înțeleg importanța contextului profesional.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii sunt sfătuiți să evite discuțiile în contradictoriu și să nu-și impună viziunile în fața altora. Au nevoie să afle niște informații, să demonstreze ceva, să obțină niște aprobări. Atenție la acte, deplasări și probleme cu legea!

Horoscop Capricorn

Capricornii se preocupă de situația conturilor și s-ar putea să fie nemulțumiți din cauza cheltuielilor cam mari din ultimul timp. Posibile tensiuni în cuplu pe teme financiare sau chiar neînțelegeri cu partenerii de afaceri din cauza unor investiții.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii se pot trezi pe câmpul de luptă astăzi, iar inamicul este fie partenerul de viață, fie un colaborator sau coleg de muncă. Sunt conflictuali și neatenți la nevoile celeilalte persoane și cel mai probabil nu lasă loc de compromis.

Horoscop Pești

Peștii se simt mai obosiți, sunt stresați și tracasați de toate sarcinile de la locul de muncă, de programul încărcat și nici cu colegii nu reușesc să se înțeleagă prea bine. Se vor anima doar dacă primesc aprecieri sau șanse să-și crească veniturile.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close