Entertainment

„Fii și tu mai sexy, mai atrăgătoare” Ce a apărut recent pe contul Adelei Popescu? Soția lui Radu Vâlcan a răbufnit



In articol:


Adela Popescu se numără printre cele mai iubite și îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară. Soția lui Radu Vâlcan a intrat în sufletele fanilor săi încă de la începuturile sale, atunci când a debutat ca actriță în telenovelele românești.

Ei bine, însă, de precizat este că, Adela Popesu a reușit să adune o comunitate generoasă de fani nu doar pe micile ecrane, acolo unde telespectorii o urmăresc mereu cu sufletul la gură, ci și în online, acolo unde blondina ține frecvent legătura cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare.

Aproape în fiecare zi, Adela Popescu vorbește pe pagina sa personală de Instagram despre problemele cu care se confruntă toată lumea în zilele noastre, iar recent, soția lui Radu Vâlcan a făcut o postare în care vorbea despre prejudecăți, explicându-le
internauților că fiecare om trebuie să trăiască așa cum își dorește.

Adela Popescu: „Prejudecăți cu care am trăit mereu”

Adela Popescu și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și a vorbit, în mediul online, despre prejudecăți. Mai precis, partenera de viață a lui Radu Vâlcan le-a povestit internauților că de-a lungul vieții, dar și de-a lungul carierei, de când a apărut în atenția publicului, aceasta s-a confruntat de cele mai multe ori cu prejudecăți, dar și cu răutățile pe care lumea le spune despre ea.

Citeste si: Ce sfat i-a dat Adela Popescu prietenei sale, Irina Fodor, după scandalul în care a fost pozată cu Ștefan Bănică la el în garaj: “Se simte doar privindu-vă”

Astfel, în postarea sa legată de acest subiect, blondina a încercat să sublinieze că, fiecare persoană ar trebui să trăiască așa cum își dorește, după bunul plac, explicând că niciodată un om nu va putea împăca pe toată lumea.

Citeste si: Cine sunt și cum arată cele două fiice ale lui Putin. „Nu discut niciodată despre familia mea cu nimeni”- kfetele.ro

Citeste si: Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Fostul ministru merge după gratii- bzi.ro

În final, Adela Popescu le-a mai mărturisit fanilor de pe rețeaua de socializare că se simte bine cu ea, iar legat de ținutele pe care le poartă și pentru care dese ori a fost

judecată, partenera lui Radu Vâlcan a spus că hainele pe care le alege reprezintă  „expresia veseliei” ei.

„Ce te imbraci asa larg si desalat?
Muleaza-te si tu putin! Fii si tu mai sexy, mai atragatoare! Pune si tu o rochita! Fii mai feminina! Te ascunzi pentru ca ai cateva kg in plus! Ai slabit si nu-ti sta bine! Esti frumoasa, dar…!
Sunt vorbe pe care le aud zilnic, prejudecati cu care am trait mereu! Dar sunt si vorbe care pot rani profund, daca nu esti sigur(a) pe tine.
Ce vreau sa spun este ca felul in care eu ma imbrac are legatura doar cu viziunea mea despre fashion, despre mine, despre bucuria si libertatea mea. Vad feminitatea ca pe ceva mai mult decat o fusta scurta, o talie cambrata si un toc ce intra in iarba cand fugi dupa baieti (fiecare dupa ai ei, da?:)
De fapt.. nu cred ca trebuie sa ma justific.
N-ai cum sa-i impaci pe toti, iar sa incerci inseamna sa traiesti pentru altii, asa ca #stopprejudecatilor. Eu ma simt bine cu mine, iar hainele pe care le aleg sunt expresia veseliei mele, despre care tot lumea spune ca este contagioasa”, a scris Adela Popesccu pe pagina personală de Instagram.

Adela Popescu

[Sursa foto: Instagram]

Care este cea mai mare teamă a Adelei Popescu

Cu ceva timp în urmă, soția și mama copiilor lui Radu Vâlcan a vorbit despre cea mai mare teamă a sa. Așadar, deși este mamă a trei copii și pare că nimeni și nimic nu o poate doborî, cu toate acestea, blondina a recunoscut că există un lucru de care se teme, respectiv acela ca persoanele dragi din viața ei să nu pățească ceva grav.

Citeste si: Ce a spus Adela Popescu despre Răzvan Fodor! Se întâmplă după 20 de ani de prietenie

Cu toate acestea, vedeta a explicat că și această teamă a început să o controleze în ultima perioadă, pentru a nu lăsa frica să pună stăpânire pe ea.

„Nu vreau să mă gândesc constant la frici, nu cred că ele ne întăresc sau ne fac să creștem ca oameni. Dacă aș fi stat să analizez totul foarte tare, probabil nu aș fi revenit la muncă atât de rapid sau nu am fi făcut al treilea copil cât ceilalți doi sunt încă mici. Da, mi-e frică să nu pățească ceva familia noastră, părinții sau oamenii apropiați. Dar chiar și această frică am învățat în ultimul an să o controlez.”,   a declarat Adela Popescu, în urmă cu ceva timp, pentru  Viva.ro.

Adela Popescu

[Sursa foto: Instagram]



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close