Entertainment

Eternii: Phastos, Eternul inventator al omenirii


Phastos: Varianta Marvel a lui Hephaistos

Phastos are una dintre cele mai strălucite minți din universul Marvel. Fiind un inventator și un tehnopat, el a ajutat omenirea să își dezvolte tehnologia de-a lungul Istoriei, motiv pentru care, asemenea lui Sersi, a format un atașament profund față de ea – cu toate că evoluția tehnică a omenirii a fost și o otravă, nu numai un leac.

Așadar, Phastos este un supererou genial care poate să construiască și să înțeleagă orice tehnologie, ceea ce îl califică și ca pilotul grupului. Așa cum putem vedea din trailerul filmului, tot Phastos controlează Domo, nava interstelară a Eternilor, pe care o ridică de sub pământ printr-o tehno-coregrafie a mâinilor.

În benzile desenate, acesta mânuiește o armă care arată ca un ciocan, prin care lansează fulgere de energie cosmică, asemenea lui Thor. Phastos a făurit și sabia legendară a lui Kingo – până la urmă, numele lui este derivat din Hephaistos, zeul fierar din mitologia greacă, cel care fabrică tot arsenalul panteonului.

Datorită intelectului său dezvoltat, Phastos este mai degrabă un pacifist introvertit, care își vede de munca sa fără să participe prea mult în luptă. În benzile desenate, el apare sporadic și nu participă la bătălia cu Devianții. În virtutea personalității sale închise și introvertite, Phastos își ține pentru el o dramă despre care nu avem ocazia să aflăm mai nimic. Cu toate că Ikaris a încercat să îl descoase, Phastos nu s-a arătat a fi prea confesiv.

Brian Tyree Henry

Actorul Brian Tyree Henry aduce un suflu nou personajului Marvel și îl face mult mai familiar, mai ales prin umorul său debordant de care ne-am bucurat în serialul Atlanta, unde îl interpretează pe Alfred „Paper Boi” Miles, rapper-ul care încearcă să își găsească echilibrul între viața de stradă și realitatea mai cuprinzătoare din jurul lui. Însă dincolo de abilitatea lui de a interpreta un personaj comic, Brian Tyree este un actor versatil, cu o carieră atât în film și în televiziune, cât și în teatru.

Oricine poate fi un erou

Avem parte de o premieră din partea Marvel, care ni-l prezintă, prin personajul lui Phastos, pe primul supererou deschis gay. În film, actorul Haaz Sleiman îl interpretează pe Ben, soțul lui Phastos.   

Într-un interviu acordat pe covorul roșu, Brian Tyree laudă noua viziune asupra universului Marvel de a își adapta eroii în așa fel încât toată lumea să rezoneze cu ei: „ce îmi place la faptul că fac parte din acest univers este diversitatea, faptul că lumea poate să se recunoască în aceste personaje, lume care are, poate, mărimi diferite, sau care iubește diferit – toți suntem incluși. E minunat să vezi că oricine poate fi un erou.” (tr. ns.) 

Întrebat ce a învățat din această experiență, Brian concluzionează că este o bucurie pentru el să fi avut ocazia să portretizeze un supererou de culoare și ca persoanele de culoare să poată rezona cu el; un lucru la care nu s-ar fi așteptat.  



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.