Sports

„Era important ca echipa să se redreseze”



În cele din urmă, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se va mulțumi cu obiectivul stagional minim, salvarea de la retrogradarea din Liga 1, pentru al doilea sezon la rând.

În „gestiunea” lui Laszlo Balint, vestiarul și-a propus un loc în play-off, după care UTA lui Ionuț Badea și-a propus clasarea pe locurile 7-8, ce i-ar fi permis să ajungă la barajul pentru Conference League.

„Realitatea ne-a dus într-o altă zonă, dar nu în față”

Evident, antrenorul piteștean și-ar fi dorit să obțină maximum, însă, pe de altă parte, își aduce aminte de situația în care i-a preluat pe „roș-albi”. 

„Când am venit, echipa înregistrase zece meciuri fără victorie. Mi-e destul de evaziv să spun acum un obiectiv, era important ca echipa să se redreseze. S-a întâmplat acest lucru imediat, cel puțin din punct de vedere al victoriilor, s-au făcut niște puncte. Realitatea ne-a dus în câștigarea a două locuri în finalul campionatului regular, de la locul 10 la locul 8, după care acceași realitate ne-a dus, după înfrângerile pe care le-am avut în play-out, într-o altă zonă, dar nu în față. Suntem încă la trei finale de disputat și mă interesează fiecare meci în parte, sper să facem toate punctele din cele trei meciuri”, afirmă Badea.

Nu se gândește la viitorul său la UTA

Chiar dacă va face 9 puncte din tot atâtea posibile, „principalul” arădenilor nu e sigur de viitorul său la UTA. Dimpotrivă, altele sunt numele favorite să preia echipa din vară, indiferent de cedarea sau nu a clubului către oamenii de afaceri arădeni, Simion Apreutesei, Cătălin Juncan, Marius Grada și Rudolf Vizental.

„Nu sunt la momentul în care să mă gândesc la aceste lucruri. Din primul moment când am ajuns la Arad, gândul a fost acela de a redresa echipa. Asta a fost în mintea mea și, ușor, ușor, pe parcurs, de a impune anumite lucruri care lipseau pentru a face ca echipa să funcționeze măcar în momentul acesta pentru a putea pregăti ceea ce urmează. Eu zic că toți, antrenori și jucători suntem, concentrați doar pe meciul de la Craiova, după care urmează următoarele două”, a mai punctat Badea.

Sub comanda lui Ionuț Badea, UTA a făcut 12 puncte din 21 posibile în sezonul regular și 9 din 18 în play-out.

S-au încălzit cu juniorii pentru deplasarea de la Craiova, Pop – următorul debutant în Liga 1

Cu trei zile înainte de meciul de la Craiova, cu FC U, UTA a disputat un nou amical cu juniorii mari ai clubului. În ciuda ploilor căzute în ultimele zile, Ionuț Badea a ales să joace cu băieții lui Sandu Gaica și Adi Ungur pe gazonul arenei „Francisc Neuman”, care avea să reziste bine până la final. După 60 de minute de joc, prima echipă s-a impus cu 7-0 (4-0), după reușitele semnate: Dangubic, Fl. Matei (2), Miculescu, Vorobjovas (2) și Laukzemis.

Internaționalul Under 17, Rareș Pop a evoluat în prima parte la juniori, când a aut și o bară, iar în cea de-a doua la prima echipă. 

„Sunt adeptul unui sistem sau o cultură organizațională din care să facă parte și tinerii jucători. În ideea asta, Rareș Pop va face deplasarea cu noi la Craiova, este parte din lot, sper să am posibilitatea să-i ofer și un debut”, a spus Ionuț Badea, care a confirmat absențele atacanților Ongaro și Cardoso și fundașului Erico, care – de altfel – nu au apărut pe teren în testul cu tinerii „Bătrânei Doamne”.

Cele două echipe aliniate ieri de antrenorul arădean au fost:

UTA (prima repriză): Iacob – Pătlăgică, Medjimorec, Dima, Baravykas – Ubbink, Hrezdac, Isac – Miculescu, Dangubic, Matei

UTA (repriza a doua): Balauru – Vukcevic, Benga, Dima, Shlyakov – Batha, Isac, Vorobjovas – R. Pop, Laukzemis, Otele.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close