Entertainment

Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor în Săptămâna Mare? Se spune că porțile Raiului sunt închise



Creştinii ortodocşi intră de astăzi, 18 aprilie, în Săptămâna Mare, ultima în care se ţine post înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti. Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic, cât şi duhovnicesc.

Ce se întâmplă cu sufletele celor care mor în Săptămâna Mare? Credința populară spune că cei care mor în Săptămâna Patimilor vor găsi mult mai greu calea către Rai, iar sufletul se va chinui să își găsească liniștea. Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”.

Se crede că în Săptămâna Mare, porțile Raiului sunt închise și că sufletele celor care mor în această perioadă ajung în Iad sau, în cel mai bun caz, aceste suflete vor avea parte de chinuri mari pentru ca, într-un final, să ajungă în Rai.

În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru.

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie aparte

Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela și la Jud

Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, și să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-și ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.

CITEȘTE ȘI: TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE PAȘTE. CE NU ESTE BINE SĂ FACI ÎN SĂPTĂMÂNA MARE

Joi seară se scoate Sfinta Cruce

Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. Este o slujbă splendidă și amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită și a „Celor 12 Evanghelii”, împletește relatările celor 4 evangheliști în mod minunat, prin reluarea și completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului – participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicații suplimentare, și flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiți de-a lungul veacurilor.

Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor șase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

Pexels.com



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close