Sports

Alexandru Dobre despre neconvocare la echipa națională a României



Alexandru Dobre, jucătorul ce pare ignorat de oficialii FRF, s-a remarcat încă o dată în liga secundă din Franța. Titular cert la Dijon, pentru care a jucat în 29 de meciuri în actuala stagiune, extrema stânga de 23 de ani a fost omul meciului de vineri seara, Dijon – Guingamp, scor 3-3.

Mijlocașul român a făcut spectacol, reușind două goluri, ambele în prima repriză. Dobre a ajuns la șapte goluri și patru pase decisive în actualul sezon, dar evoluțiile sale nu l-au determinat pe Edward Iordănescu să-l cheme la echipa națională, ceea ce l-a supărat pe Alexandru Dobre.

„Nu mai sunt interesat de echipa națională. Cei de acolo mă fac să mă simt inexistent. Nu mi-au respectat munca”, a spus acesta luna trecută, în presa franceză.

Alexandru Dobre, stranierul „uitat” de FRF, a reușit o „dublă” în Franța! Ce a spus despre echipa națională

Fotbalistul a plecat din România pe când avea 17 ani. Juca la Viitorul Mihai Georgescu, de unde l-a luat atunci Bournemouth. A apucat să debuteze într-un meci de Cupă pentru prima echipă a clubului care la acea vreme juca în Premier League.

A fost cedat în League One sau League Two, pentru ca în 2020 să ajungă în Franța, la Dijon. Acolo s-a integrat și a devenit jucător important și în Ligue 1 și în Ligue 2 pentru echipa unde joacă și astăzi.

Am stat de vorbă cu Alexandru Dobre după prima sa dublă din carieră, dar subiectul legat de echipa națională a devenit unul sensibil pentru fotbalist. Probabil atent să nu-și complice și mai mult situația, jucătorul a spus din start că va refuza să răspundă la întrebările despre echipa națională.

Alexandru Dobre are câteva convocări la selecționata de tineret, sub comanda lui Mirel Rădoi și Daniel Isăilă. Fotbalistul a fost inclus chiar și în lotul lărgit de dinainte de Jocurile Olimpice, dar nu a mai ajuns la Tokyo.

ProSport: Alex, cum este să marchezi prima dublă din carieră, la seniori?

Alexandru Dobre: Mă bucur pentru reușite, dar mă bucuram mai mult dacă veneau alături de o victorie.

Ce a spus presa franceză despre evoluția ta? „Chapeau” a titrat contul de twitter al clubului.

Au apreciat foarte mult reușitele mele, mai ales execuțiile din acest meci.

Șapte goluri și patru pase decisive. Este sezonul pe care l-ai visat?

Este un sezon bun, dar întotdeauna este loc de mai bine. Voi munci astfel încât următoarele să fie mult mai bune.

Simți că ești în cea mai bună formă a carierei sau poți mai mult?

Sunt într-o formă foarte bună, încerc să mă bucur de prezent, dar voi continua să cresc cu fiecare meci.

Ai jucat extremă stânga, extremă dreapta, dar și vârf. Care e postul unde dai randament maxim?

Prefer postul de extremă stânga.

Vei refuza echipa națională dacă vei fi chemat?

Nu vreau să mai stârnesc alte discuții, răspunzând la întrebări despre echipa națională. Mulțumesc pentru înțelegere.




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.

close