Entertainment

89 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu



In articol:


Nichita Stănescu este considerat, de critica literară și de publicul larg, drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”.

Poeziile lui aparțin curentului neomodernist românesc din anii 1960-1970.

89 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933 în Ploiești, România. În perioada 1944- 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952- 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

A fost, pentru o scurtă perioadă de timp, corector şi apoi redactor la secţia de poezie a “Gazetei literare”.
În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu, Nichita Stănescu publică  la Editura “Tineretului” un volum cu 11 elegii. Tipăreşte “Necuvintele”, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Este numit redactor-şef adjunct al revistei “Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la “România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.

În martie 1965 publică volumul de poezii „Dreptul la timp”, iar un an mai târziu publică volumul „11 elegii”, apărut la Editura Tineretului.

În 1973 publică poeziile de dragoste, “Clar de inimă”, iar un an mai târziu volumul de poezii „Măreţia frigului”.

Nichita Stănescu este unul dintre marii poeți români

[Sursa foto: WOWbiz.ro]

Odată cu publicarea volumului “Cartea de recitire”, obține al treilea premiu al Uniunii Scriitorilor. La doar un an după, obține același premiu şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la “România literară”. În 1980 este laureat al Premiului Herder și nominalizat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Nichita Stănescu a fost căsătorit de trei ori. Prima sa căsnicie a avut-o cu Magdalena Petrescu, căsnicie care nu durează mai mult de un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, cu care se iubește mult timp, însă 20 de ani mai târziu, își unește destinele cu Todorița Tărâță.

Citeste si: Ana Blandiana a împlinit 80 de ani. Scriitoarea e decernată cu 7 premii în proză

La cutremurul din 1977, poetul suferă o paralizie de scurtă durată, care, din nefericire, are urmări și după vindecare. La doar 4 ani după catastrofă, suferă prima criză hepatică, urmând să afle că suferă de maladie. În timpul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.

Citeste si: Lavinia Pârva, decizie radicală, după ce am prins-o pe Irina Fodor acasă la Ştefan Bănică Jr- bzi.ro

Ultimele clipe ale poetului Nichita Stănescu au fost la Spitalul de Urgență din București, unde a fost dus după ce durerile de ficat deveniseră insuportabile. Scriitorul se stinge din viață pe 13 decembrie 1983, ultimele sale cuvinte fiind “Respir, doctore, respir”. Anunţul oficial spunea că poetul a murit în urma unui stop cardio-respirator, însă la autopsie s-a descoperit că ficatul său era aproape inexistent, din cauza alcoolului, pe care îl consuma în cantități exagerate.

Poezii de Nichita Stănescu

În dulcele stil clasic

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în reliefuri de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

Leoaică tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

Citeste si: 45 de ani de la cutremurul din 1977. Ce personalități celebre au murit în tragicul eveniment

Bocet

Nu mai daşi pe la icoane,
d-aia te-ai pierdut, Ioane…
Singur ţi-ai făcut dreptate
cu cuţitul pe la spate,
de-ai belit la drumul mare,
cum trecea, pe fieşcare…
Nu-ţi şterseseşi din făptură
caşul încă de la gură
Hămeşit cum fuşi de foame
te-ai crezut haiduc, Ioane.
Curvele de tot ce sunt
te-au fost legănat în cânt;
Tot te-au încălzit cu dor
şi dulceaţa vorbelor…
Şi te-ai potrivit la şoaptă,
minte crudă şi necoaptă,
calea-n codru de-o luaşi
plin de visuri şi de caşi
Dară iarna n-o ştiui,
nici ce-abate vântul şui…
…Treişpe lupi te-au încolţit,
foamea de şi-au izbăvit
şi te-au încălzit cu dinţii
carnea ta şi ochii minţii,
de te duci cu paşi desculţi
legănat în treişpe burţi.

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

surse: radioromaniacultural.ro, romanianvoice.com



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.